Victime colaterale ale falimentului City Insurance: Proiectele de infrastructură vor avea nevoie de noi scrisori de garanție

Autor: Cristian Agatie 04 oct. 2021 Știri auto
Victime colaterale ale falimentului City Insurance: Proiectele de infrastructură vor avea nevoie de noi scrisori de garanție

Proiectele de infrastructură sunt victime colaterale ale falimentului City Insurance. Nu mai puțin de 43 de contracte pentru autostrăzi și drumuri naționale au scrisori de garanție bancară emise de City Insurance.

Retragerea autorizației de funcționare a City Insurance a produs un adevărat cutremur în piața asigurărilor. Cel mai mult de suferit de pe urma falimentului City Insurance au șoferii care au mașina lovită de un asigurat la City, care vor recupera mai greu banii de daună, și doar în limita a 100.000 de euro. Totuși, pe lângă șoferi, vor avea de suferit și ceilalți parteneri ai colosului asigurărilor.

Printre aceștia, victime colaterale sunt chiar antreprenorii care au contracte pentru executarea lucrărilor de infrastructură. Potrivit legislației, aceștia trebuie să depună la Compania Națională de Autostrăzi o scrisoare de garanție bancară, care este de regulă în cuantum de 10% din valoarea contractului. Potrivit Economedia.ro, se pare că 43 de contracte pentru autostrăzi și drumuri naționale au scrisori de garanție emise de City Insurance, valoarea totală a garanțiilor fiind de aproape un miliard de lei.

Proiectele de infrastructură au nevoie de noi scrisori de garanție după falimentul City Insurance

Scrisorile de Garanţie pe care le-a emis City Insurance pentru lucrări de infrastructură rutieră sunt în valabilitate iar în conformitate cu Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, „la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, polițele de asigurare încheiate de societatea de asigurare reasigurare încetează de drept în termen de 90 de zile”.

Deocamdată, Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis retragerea licenţei de funcţionare, decizie publicată şi în Monitorul Oficial, însă instanţele competente nu au deschis încă falimentul City Insurance. Ca măsură preventivă, CNAIR va cere antreprenorilor înlocuirea scrisorilor de garanţie.

„CNAIR va face toate demersurile necesare legale, respectiv înscrierea la masa credală a Societății de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A. atunci când instanțele competente vor decide deschiderea procedurii de faliment și totodată va solicita Antreprenorilor înlocuirea scrisorilor de garanție emise de către Societatea de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A. cu alte scrisori de garanție emise de către alte instituții, în conformitate cu prevederile legale, în vederea asigurării unor instrumente de garantare valabile pentru contractele de lucrări de infrastructură rutieră”, a anunțat CNAIR.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide